Folosita de mii de ani ca terapie, sauna aduce beneficii importante asupra sanatatii si a starii de bine, oferind bunastare intregului organism, atat fizic, cat si psihic.
Indiferent ca este vorba de proceduri efectuate intr-o cabina de sauna umeda sau intr-o cabina de sauna uscata, cu minimum 15 minute alocate saptamanal se pot obtine rezultate considerabile.
Recomandata si copiilor. Se efectueaza, de regula, in spatii confectionate din ceramica. Aici, umiditatea aerului atinge nivelul de 100%, temperatura specifica saunei umede fiind de 35% – 50%.
Sauna umeda functioneaza prin arderea lemnului ori printr-un sistem electric. Pietrele sunt incalzite, eliberandu-se caldura si aburi in incapere.
Este efectuata in spatii foarte bine izolate, construite din lemn de calitate superioara, netratat. In cadrul unei cabine de sauna uscata, temperatura poate ajunge pana la 90 de grade Celsius, in timp ce umiditatea aerului are o valoare de 5% – 30%.
Sauna uscata este proiectata tot pe un sistem electric sau pe lemne, insa, in acest caz, umiditatea este mult mai mica, iar corpul este cel care incepe sa transpire.
Beneficiile saunei asupra sanatatii
Practicarea saunei uscate sau umede de 3 – 4 ori pe saptamana aduce beneficii multiple pentru sanatatea fizica si psihica, atat a copiilor, cat si a adultilor:
· imbunatatirea imunitatii organismului: temperatura ridicata (hipertemie) va actiona ca o febra ce va imbunatati imunitatea prin cresterea productiei de celule de sange albe; se ajunge astfel la o scadere cu 30% a sanselor de a raci sau de a face gripa;
· infrumusetarea pielii si sporirea luminozitatii tenului: aerul cald produce vasodilatatie sub piele, iar vasele de sange se deschid si hranesc intens pielea, tenul devenind vizibil mai luminos;
· accelerarea metabolismului, contribuind astfel la pierderea in greutate; potrivit cercetarilor armatei Statelor Unite, prin accelerarea batailor inimii si transpiratiei, se pot ‘’arde’’ pana la 300 de calorii intr-o singura sesiune de sauna umeda;
· ameliorarea durerilor articulare si a celor musculare, prin reducerea inflamatiei din organism: reconforteaza terminatiile nervoase, incalzind si relaxand muschii, eliberand tensiunea din corp, si prin urmare, ameliorand durerile articulare si cele musculare, inclusiv durerile de cap si migrenele;
· imbunatatirea circulatiei sangelui: caldura saunei provoaca dilatarea vaselor de sange si imbunatateste circulatia catre extremitati;
· sprijinirea functiilor rinichilor: conform North American Sauna Society, transpiratia eliminata in timpul unei sesiuni de sauna ajuta la eliminarea toxinelor, reducand din sarcina la care sunt supusi rinichii;
· imbunatatirea productiei hormonului de crestere: sauna sprijina dilatarea vaselor de sange, amplificand circulatia fluidelor in organism, transportand mineralele si nutrientii acolo unde organismul are cea mai mare nevoie de ei;
· mentinerea sanatatii inimii: odata cu cresterea pulsului, creste si nevoia de oxigen, rezultatul constand intr-un antrenament al inimii si mentinerea vaselor de sange mai elastice si mai flexibile;
· imbunatatirea calitatii somnului, stare generala de bine si relaxarea organismului: caldura saunei ajuta corpul sa secrete endorfine, acele substante chimice care dau o stare de bine, si melatonina ce relaxeaza si favorizeaza somnul odihnitor (somn adanc).
· reducerea frecventei crizelor de astm: prin inhalarea de aburi, in cazul saunei umede (un beneficiu in plus fata de sauna uscata) este atenuata congestia, inflamatia si tusea datorate alergiilor si altor probleme respiratorii; inhalarea aburilor favorizeaza reducerea secretiilor de mucus si altor substante, ajutand la reducerea respiratiei spasmodice.
Contraindicatii
Consum de droguri, alcool sau alte medicamente. Febra, infectii acute sau afectiuni inflamatorii, afectiuni ale pielii (urticarie), angina instabila, stenoza aortica severa, infarct miocardic, afectiuni renale, afectiuni dermatologice grave, epilepsie, sarcina, copii de varsta frageda. Cei cu probleme cardiace, tensiune scazuta, insuficienta cardiaca, insuficienta aortica sau diabet sunt sfatuiti sa ceara sfatul unui medic.