Cateva minute pe zi petrecute intr-o sauna sunt suficiente pentru a arata si te simti mai bine.
Atat sauna umeda, cat si cea uscata, ofera un plus de beneficii pentru corp si suflet. Nu o spunem doar noi, ci numeroasele studii clinice realizate de catre cercetatori recunoscuti in lumea medicala.
Raspunsul organismului la caldura blanda si constanta este extrem de benefic, astfel ca tot mai multi medici recomanda sauna ca metoda de prevenire si chiar de tratament pentru diverse boli.
1. Imbunatateste starea generala de sanatate
Studiile medicale au aratat clar faptul ca stresul ne afecteaza sanatatea incet si sigur, fiind un factor determinant pentru majoritatea bolilor.
Iar cel mai titrat beneficiu al saunei este legat de stres, intrucat caldura si spatiul linistitor din interiorul cabinei relaxeaza corpul, imbunatatesc circulatia si stimuleaza eliberarea de endorfine (hormoni ai fericirii) – substante chimice produse de corp pentru a calma stresul si durerea.
2. Reduce durerea musculara si de incheieturi
Sauna ajuta la o recuperare mai rapida dupa o activitate fizica intensa, calmand durerile musculare si articulare. Socul termic din interiorul cabinei de sauna determina procese antiinflamatorii, precum si o crestere a endorfinelor care pot avea un efect usor calmant, placut, ceea ce reduce durerile articulare si musculare , inclusiv durerile de artrita.
Caldura saunei creste temperatura corpului, cauzand dilatarea vaselor sanguine si cresterea fluxului de sange. La randul sau, acest flux crescut de sange accelereaza procesul natural de vindecare a corpului, printr-o atenuare a durerilor. Totodata, acest lucru accelereaza vindecarea taieturilor si a vanatailor.
Dupa activitatile fizice, profita de caldura si aburul unei saune pentru reducerea tensiunii musculare si eliminarea acidului lactic si a toxinelor.
3. Elimina toxinele prin transpiratie
Stiai ca pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc? Aproximativ 30% din toxinele din corp sunt eliminate prin piele. Iar sauna este una dintre cele mai bune si comode modalitati pentru a face asta. Datorita temperaturii ridicate din sauna, transpiri intens, iar transpiratia este modalitatea prin care corpul tau elimina toxinele prin piele.
Caldura din sauna determina dilatarea vaselor de sange si cresterea fluxului sanguin catre piele. Sistemul nervos trimite apoi semnale catre milioanele de glande sudoripare care, odata stimulate, produc transpiratie.
Cu toate ca transpiratia reprezinta 99% apa, transpiratia profunda intr-o sauna poate reduce nivelul de plumb, cupru, zinc, nichel, mercur si alte substante chimice periculoase care se acumuleaza in organism doar prin simpla noastra convietuire in mediile obisnuite de zi cu zi.
4. Sprijina memoria si sanatatea creierului
Potrivit unui studiu efectuat la „University of Eastern Finland” de catre Dr. Jari Laukkanen si colegii sai, pe parcursul a 20 de ani, in care au participat mai mult de 2.300 de subiecti, utilizarea regulata a saunei (de 4 – 7 ori pe saptamana) la 176 grade F, timp de 19 minute, a redus riscul de instalarare a bolii Alzheimer, cat si a dementei.
Efectele saunei sunt percepute la nivelul creierului prin eliberarea de hormoni care:
‒ ajuta la repararea neuronilor deteriorati;
‒ determina cresterea celulelor cerebrale noi, imbunatind, astfel, capacitatea de retinere a noilor informatii;
‒ imbunatatesc atentia si concentrarea, facand creierul sa functioneze mai bine;
‒ ajuta la eliberarea de endorfine, responsabile cu starea de bine;
‒ amelioreaza depresia si anxietatea.
Comparativ cu cei care au mers la sauna o data pe saptamana, subiectii care au facut participat la sedinte de sauna de 4 – 7 ori pe saptamana au inregistrat o scadere cu 66% a riscului de aparitie a oricarei forme de dementa, respectiv de 65% in cazul bolii Alzheimer.
5. Amelioreaza stresul
Caldura din sauna contribuie la relaxare si la reglarea nivelului de cortizol din sangele nostru. Cortizolul mai este denumit „hormonul stresului”, deoarece nivelul lui creste in momentele de stres.
Nivelurile prea ridicate de cortizol pot duce la o serie de probleme de sanatate cum ar fi cele legate de sistemul imunitar si de somn, boli de inima, diabet, astm, anxietate sau depresie.
Baile frecvente in sauna reduc nivelul de cortizol din sange, stimuland, in schimb, productia de serotonina – „hormonul fericirii” – care ne face sa ne simtim bine.
6. Poate induce un somn mai bun
O baie in sauna, cu 1-2 ore inainte de culcare, ne ajuta sa adormim mai usor si sa avem un somn mai odihnitor, fara treziri. Acest lucru se datoreaza eliberarii de endorfine, precum si scaderii temperaturii corpului produse de sauna, inainte de a adormi.
Pentru o stare relaxanta de somn profund, sauna nu trebuie facuta chiar inainte de culcare, deoarece corpul are nevoie de minimum 30 de minute pentru a se aclimatiza (in caz contrar, te vei simti „prea fierbinte” si nu vei putea adormi prea curand).
7. Poate ajuta la combaterea bolilor
Cercetatorii germani au demonstrat ca utilizarea frecventa a saunei reduce semnificativ raceala si gripa. Corpul expus la caldura si abur (in cazul saunelor traditionale) produce celule albe mult mai rapid, ceea ce ajuta la combaterea bolilor si uciderea virusilor. De asemenea, saunele pot ajuta la decongestionarea cailor nazale, in special cand se utilizeaza si aburul. Pentru un efect mai bun, dar si mai placut, adauga esenta de eucalipt in timpul sedintei.
Atentie, insa! Sauna poate fi utilizata cu succes preventiv, ameliorand unele simptome precum durerile musculare, iar aburii pot avea un efect pozitiv asupra problemelor de respiratie. Cu toate acestea, in cazul bolilor active, in special cele cu febra, medicii nu recomanda folosirea saunei, deoarece vei creste si mai mult caldura corporala. Daca, totusi, simti nevoia de o sesiune atunci cand esti bolnav/a, alege temperaturi mai scazute si perioade mai scurte de timp pentru sederea in sauna.
8. Curata si tonifica pielea
Odata cu deschiderea porilor pielii si eliminarii toxinelor din organism se induce un efect vizibil de improspatare, intinerire a pielii fetei.
Prin transpiratie, pielea este curatata, iar celulele moarte si bacteriile indepartate.
Porii se dilata, eliminand impuritatile. In acelasi timp, este imbunatatita circulatia capilara, ceea ce face ca pielea sa devina mai stralucitoare, mai catifelata si cu un aspect intinerit.
9. „Arde” caloriile
Dupa o sesiune de sauna vei constata ca esti mai usor/usoara cu cateva sute de grame. Asta nu inseamna ca sauna diminueaza tesutul adipos, ci ca aceasta contribuie la eliminarea unei cantitati semnificative de apa din organism. Sauna imbunatateste rata metabolica prin transpiratie si cresterea ritmului cardiac, accelerand topirea grasimilor, eliminand toxinele si excesul de sare.
Mai mult decat atat, sauna ajuta la refacerea fizica in urma antrenamentelor intense, diminuand productia de cortizol – „hormonul stresului”, vinovat pentru cresterea in greutate. Potrivit studiilor medicale ale armatei SUA (Ward Dean, M.D.), „O persoana care nu depune efort fizic poate transpira cu usurinta 500 de grame intr-o sauna, intr-o singura sesiune, consumand aproape 300 de calorii in acest proces”.
10. Aduce beneficii recreative si de socializare
Experienta unei saune se poate transforma intr-un mediu foarte placut. Aceasta senzatie de confort si relaxare poate fi impartasita atat cu cei dragi din familie, cat si cu prietenii.
Poti inchide usa catre o lume agitata si sa incepi sa te bucuri de momente de liniste intr-un refugiu personal privat.
Sau o poti transforma intr-un mediu relaxant de socializare cu prietenii sau familia, intr-un loc ideal pentru deschidere, conversatie linistita si intimitate.
11. Da o stare de bine
Fie ca este vorba de schimbarile fiziologice determinate de caldura din sauna sau de simplul fapt ca iti petreci timpul intr-un mediu calm si multa liniste, intr-o sauna te vei simti, pur si simplu, minunat!
Integrarea sesiunilor de sauna in activitatile tale zilnice te vor ajuta sa te simti mai bine, conferindu-ti, totodata, un plus de imunitate si o insanatosire grabnica. O sauna te face cu adevarat sa „Te simti bine” , „Sa arati bine” si „Sa dormi bine”, iar prin utilizarea ei frecventa beneficiezi de un mediu constructiv atat pe plan psihic, cat si fizic.