Daca te numeri printre proprietarii care si-au pregatit piscina asa cum trebuie pentru iarna, deschiderea ei pentru sezonul estival ar trebui sa fie un proces destul de simplu. Chiar si asa, dupa lunile de hibernare, piscina ta are nevoie de o trezire ca la carte, pentru a fi pregatita corespunzator de activitatea din timpul verii.
Urmatorii pasi rapizi si operatiuni usoare te ajuta sa asiguri igiena piscinei tale, a apei din bazin, sanatatea si confortul tau in zilele toride. Urmeaza instructiunile de mai jos pentru a te putea bucura de un sezon plin de distractie la piscina.
Nu goli piscina!
Nu goli niciodata piscina, chiar daca locuiesti intr-o zona cu climat foarte rece, cu exceptia cazului in care nu ai alta optiune, daca esti nevoit/a sa faci lucrari structurale sau daca piscina nu a fost acoperita si s-au depus prea multe frunze pe fundul bazinului.
Spunem asta deoarece golirea piscinei iti poate aduce mari probleme. De exemplu, un bazin gol dintr-o zona cu un nivel inalt al apei freatice poate fi smuls efectiv din pamant, asemenea unei barci care pluteste in apele involburate. Iar asta te-ar putea costa, la propriu, inlocuirea intregii piscine.
Curata piscina
Dupa cum am mentionat, pregatirea piscinei pentru vara trebuie facuta inca din sezonul rece. Acum, cand vara se apropie cu pasi repezi, trebuie sa faci inspectiile necesare pentru o apa sanatoasa si curata. Pentru a obtine exact ce iti doresti de la piscina ta, trebuie sa ai in vedere sarcini precum: curatarea cuvei piscinei, verificarea pompei, curatarea sistemului de filtrare si a skimmerelor, si testarea sistemului de incalzire. Indeparteaza eventualele blocaje sau dopurile pe care le-ai instalat odata cu pregatirea piscinei pentru iarna, lasand, totusi, in continuare, bazinul acoperit.
Umple piscina
In cazul in care nivelul apei a scazut in timpul iernii, il poti aduce din nou la volumul dorit. Singurul lucru pe care trebuie sa il faci este sa umpli pur si simplu piscina cu apa curata, lasand-o sa se amestece cu cea de peste iarna. In acest mod, sistemul de filtrare va incepe sa functioneze mai bine, avand un rol foarte important in mentinerea apei de calitate, fara turbiditate.
Testeaza apa
Recomandam testarea profesionala a apei. In mod normal, ar trebui sa ai optiunea de a testa apa gratuit in magazinele de specialitate care iti pot oferi informatii esentiale cu privire la concentratia diverselor minerale din aceasta, dar si in ceea ce priveste alcalinitatea. De asemenea, mai poti achizitiona benzi de testare pe care nu trebuie decat sa le introduci in bazin, pentru o buna indicatie a calitatii apei.
Testeaza valorile apei
Este timpul sa echilibrezi compozitia chimica a apei din piscina, in functie de informatiile primite in urma testarii. Mai exact – pH-ul, alcalinitatea, temperatura, totalul de solizi dizolvati si nivelul de clor.
- pH-ul trebuie sa fie cuprins intre 7.2 si 7.4, aceasta valoare determinand rata in care clorul utilizat la dezinfectarea apei se transforma in acid hipocloric. Poti creste pH-ul apei din piscina adaugand soda calcinata, sau il poti scadea adaugand bisulfat de sodiu.
- Alcalinitatea trebuie sa fie cuprinsa intre 80 si 120. O alcalinitate potrivita mentine persistenta pH-ului potrivit. Poti creste alcalinitatea adaugand bicarbonat de sodiu si o poti scadea adaugand acid clorhidric.
- Duritatea apei trebuie sa fie de 150 – 250 ppm (parti/million). Aceasta reprezinta rata la care apa absoarbe calciu din mediu. Cu cat duritatea este mai mica, cu atat si rata de absorbtie este mai mare, fapt care poate deteriora semnificativ pavajul piscinei, chiar daca este construita din vinil. Poti creste duritatea apei adaugand clorura de calciu.
- Nivelul de clor trebuie sa fie de 1 – 3ppm. Exista in comert tablete speciale pentru spatiile special destinate din sistemul de filtrare, avand in vedere faptul ca soarele tinde sa neutralizeze clorul din apa. Acest ingredient activ dezinfecteaza si previne dezvoltarea algelor. Ai grija ca dupa reumplerea piscinei sa lasi in functiune dispozitivul pentru recircularea apei.
Incearca solutiile complete de testare a apei din piscina si identifica corect nivelul de clor
Asteapta ca apa sa se limpezeasca
Inainte de a te avanta in apa din piscina, asteapta ca aceasta sa fie clara. Poate dura pana la o saptamana ca sistemul tau de filtrare sa curete apa in intregime. De asemenea, nu indeparta prelata inainte ca apa sa fie perfect limpede.
Intretine piscina in timpul verii
Odata cu indepartarea prelatei de iarna, apa poate atrage diverse deseuri care trebuie colectate cat de frecvent posibil. Ajuta daca ai in dotare un aspirator de piscina si daca, de cateva ori pe saptamana, vei aduna frunzele si alte impuritati de pe suprafata apei utilizand o plasa cu maner telescopic. O data la 7 zile curata marginile si treptele piscinei cu ajutorul unei perii speciale care va indeparta sedimentele periculoase.
Intretinere pe termen lung
Pe tot parcursul sezonului estival recomandam verificarea zilnica a parametrilor chimici detaliati mai sus. Constant, indreapta-ti atentia catre curatarea filtrului, iar pentru a evita o concentratie de saruri, adauga regulat apa proaspata in piscina.